![]() XHost |
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Nume :LUMINITA HUTUPAN DINU
Data nasterii :6 noiembrie 1971
Locul nasterii :Piatra Neamt
A inceput handbalul la 10 ani
Post in echipa :portar
Debut la echipa naţională: 1998
Cluburi la care a activat :Piatra Neamt , Oltchim Ramnicu Valcea ,Krim Electra Liubliana
Site personal:http://lumidinu.uv.ro/
A plecat de jos, de jos de tot. A indurat multe. S-a ales cu un deget rupt pentru toata viata. Dar a castigat de trei ori Liga Campionilor. Pe scurt: Luminita Hutupan. Cel mai bun portar din lume la turneul final al Campionatului Mondial din Sankt Petersburg 2005. Cupa Cupelor in sezonul trecut, cu Oltchim Ramnicu Valcea. Titluri nationale in Slovenia, Macedonia si Romania. Nici ea nu le mai stie numarul. La fel si Cupele nationale din tarile respective. Peste toate, un om de un bun-simt desavarsit.
Valentin Dan si Ovidiu Toc, cei care i-au fost antrenori la Piatra Neamt, pe cand era copila, figureaza la loc de cinste in agenda ei telefonica. Ii suna de Sarbatori, de zilele de nastere. Moldoveanca adevarata, croita dupa tiparul "ce-am in gusa, si-n capusa". Spune adevarul in fata, indiferent de interlocutor. A reusit acolo unde putini ii dadeau sanse. Cand a fost propusa, acum un deceniu, celor de la Oltchim, acestia au strambat din nas. Ba ca una, ba ca alta. Au luat-o, mai mult de gura unor prieteni. Finalmente, a fost unul dintre cele mai reusite transferuri ale celei mai galonate echipe feminine de handbal din Romania.
Cu Oltchim, in actuala editie a Champions League, a adunat 11 meciuri fara infrangere, 10 victorii si un egal. Prima formatie de la noi care a depasit grupele acestei intreceri. A participat la Jocurile Olimpice de la Sydney.
Luminiţa Huţupan a apărat cu chipul o minge decisivă »
Mai era un minut şi ceva, Vîlcea conducea cu două goluri, după ce nu demult Gyor fusese în avantaj. Mirajul primului loc în grupă, al calificării în semifinalele Ligii Campionilor, ademenea. Oltchim avea o jucătoare în minus, iar la handbal un avantaj de două goluri se poate topi imediat atunci cînd eşti în inferioritate numerică.O handbalistă de la Gyor, nu contează care, s-a infiltrat pe dreapta, a trecut de barajul albastru al Vîlcei şi a tras. Luminiţa Huţupan a încercat să acopere poarta, a forfecat aerul cu mîinile şi cu picioarele în acea mişcare de strîngere a spaţiului pe care toţi portarii handbalului au învăţat-o acum aproape 40 de ani de la Cornel Penu. MINGEA A PLECAT CA O GHIULEA, ce viteză poate prinde oare un greapfruit mai mare sau un pepene galben cînd e aruncat cu toată forţa? Picioarele s-au mişcat degeaba, şutul era pe sus. MÎINILE AU FOST ÎNVINSE, DAR ŞUTUL S-A OPRIT ÎN FAŢA LUMINIŢEI! ÎN PLINĂ FIGURĂ! Avantajul de două goluri a rămas, iar sala de foc de la Vîlcea a izbucnit, simţind că nu mai poate scăpa victoria.
Au venit medicii, masorii. Luminiţa s-a ridicat greu de pe parchet. Doctorul îi ştergea faţa cu un prosop alb, pe care rămîneau dîrele verzui ale machiajului( fetele handbalului vor să arate bine inclusiv sub transpiraţia arenei). Abia atunci am văzut CHIPUL. TUMEFIAT INSTANTANEU DE FORŢA LOVITURII. UMFLAT DE EFORT ŞI DE DURERE!
Rugbyştii se lovesc precum taurii, fotbaliştii îşi rup picioarele şi îşi sparg capetele, boxerii sîngerează. Dar ei sînt bărbaţi. Acceptăm cu greu femeile care suferă fizic, deşi ele sînt cele care nasc copii. Dar parcă o minge-proiectil în chipul unei femei provoacă fiori mai repede şi mai intens decît o suferinţă masculină. Printr-o definiţie axiomatică, neexplicată şi inapelabilă, bărbaţii sînt cei tari.