ANATOMIA PESTILOR DE ACVARIU
Forma corpului
De obicei, un peste se reprezinta desenand un fus alungit: e intr-adevar forma cea mai intalnita, cea care in faciliteaza inotul. Forma lui hidrodinamica ii permite sa efectueze demaraje rapide si sa atinga viteze deloc neglijabile (uneori pana 10 pana la 20 km/h) intr-un mediu care ii opune o oarecare rezistenta. Dar exista si alte forme, foarte asemanatoare cu modul de viata al pestelui: cele care traiesc pe fundul apelor au un abdomen plat, cele care traiesc in ape pline de vegetale si crengi au un corp scurt, indesat si subtire care le permite sa se strecoare printre obstacole. Este cazul numerosilor pesti care traiesc in zona recifelor de corali, si care se fofileaza printre blocurile de corali. In fine, un anumit numar de pesti sunt inclasabili, deoarece formele atat de variate si de bizare corespund intotdeauna unui mod de viata specific, acestor vietuitoare.
Inotatoarele
Pestii au mai multe tipuri de inotatoare, fiecare avand un rol precis. Forma si numarul lor servesc uneori la clasificarea in diferite familii. Se disting inotatoare impare, reprezentate de un unic exemplar, mai ales dorsala si anala. Ele servers la stabilizarea pestelui la oprire sau la viteza mica; ele sunt repliate la vitele mai mari. Inotatoarea codala (impropriu numita codala) joaca, impreuna cu partea posterioara a corpului, un rol de propulsie. La unele specii, mai ales la familiile Caracidelor si la pestii-pisica (welse/sanitari), exista o mica inotatoare suplimentara intre dorsala si codala care poarta numele de inotatoare adipoasa, neavand nici o utilitate reala, ea reprezentand un simplu rudiment.
Inotatoarele perechi, dispuse simetric de fiecare parte a corpului, se numesc inotatoare pectorale si pelviene. Ele servesc la stabilizare, la oprire, la franare, la schimbarile de directie: in plan vertical, de la suprafata spre fund, si invers, si in plan lateral, de la stanga la dreapta. Toate inotatoarele, compuse dintr-o membrana intinsa pe niste nervuri, se pot replia de-a lungul corpului, cu exceptia celei codale. Inotatoarea adipoasa nu e decat o mica cuta de piele, fara nervuri. Cand acestea din urma depasesc inotatoarea, pestii se numesc spinosi, reprezentand un pericol pentru acvariofili, cum este cazul porcului de mare cu tepi.
Unii pesti de acvariu au inotatoare de forma si marime foarte diferite de cele pe care le putem intalni in natura. Ele au fost obtinute in urma unor selectii indelungate efectuate de-a lungul a numerosi ani de catre acvariofili. Efectul estetic este garantat, dar acest lucru poate uneori sa modifice comportamentul pestelui, mai ales in viteza lui de deplasare. Pestii cu inotatoare mari, in forma de voaluri, s-au indepartat foarte mult de verisorii lor salbatici, ajunsi in desuetudine si care nu se mai intalnesc in acvariile noastre. Ne putem uneori intreba despre scopul acestor selectii: se obtin, cu siguranta, pesti foarte frumosi, dar nu sunt oare si specimene frumoase care exista pur si simplu in natura?
Mucusul, pielea si solzii
Corpul pestilor este acoperit cu un mucus care joaca un dublu rol: sporirea hidrodinamismului, facand pielea foarte neteda, si protectia impotriva patrunderii parazitilor sau elementelor patogene. Acest ultim aspect este foarte important, de aceea nu trebuie sa manipulam pestele cu mana: riscam sa-i afectam mucusul si sa facilitam dezvoltarea diverselor boli. Contrar unei idei raspandite, solzii nu depasesc nivelul corpului, ei sunt parte integrata a pielii, si se pot observa ca un strat fin de epiderma translucida. Atunci cand un solz este indepartat, ranit sau smuls, pielea este afectata si vulnerabila la actiunea agentilor patogeni.
Coloratia
Fiecare peste are o coloratie de baza care se poate modifica. Aspectul stralucitor si metalizat, obtinut de cristalele incluse in celulele pielii, variaza in functie de unghiul sub care cade lumina. Culorile se datoreaza diferitilor pigmenti situati in epiderma. Ele pot varia lent, sub control hormonal, pentru reproducere sau camuflaj, sau mai repede, sub control nervos, pentru fuga si agresivitate. Coloratia unui peste poate sa se modifice in egala masura indicand acvariofilului starea generala a pestelui in caz de boala.
Coloratia pestilor este o caracteristica extrem de importanta. Aceasta variaza in functie de varsta si de dispozitia pestelui la un anumit moment. Unii pesti care traiesc in recifele de corali resping chiar si indivizi din propria lor specie sau dintr-o specie apropiata care au coloratie apropiata de a lor(Pomacantide numiti si pesti-ingeri - de exemplu): ei sunt considerati dusmani care ar incerca sa-si insuseasca teritoriul si resursele alimentare. De aceea propria lor progenitura prezinta o coloratie foarte diferita de cea a adultilor, pentru a nu fi confundata.
Pentru a se proteja, unii pesti adopta o tinuta de camuflaj pentru a se confunda cu ambianta, sau din contra, isi diminueaza intensitatea culorii pentru a trece neobservati. Astfel, benzile verticale intunecate ale scalarului ii permit sa se ascunda printre crengile si plantele din apa. La un anumit numar de specii, masculul si femela abordeaza coloratii foarte diferite, ceea ce le permite sa se recunoasca. E cazul unui mare numar de Ciclide, din lacurile africane, insa acvariofilul profita de aceasta facilitate pe care natura i-o ofera. In momentul reproducerii, un mascul abordeaza culori vii pentru a seduce femela si timpul paradei puptiale, dar si pentru a impresiona si indeparta concurentii. E cazul lui meeki, Ciclide din America centrala, al carui cap devine rosu aprins in partea de sus in momentul reproducerii.
Capul pestilor exotici
Oricare ar fi forma sa, conica, mai alungita sau mai masiva, el prezinta niste organe importante:
- mai intai ochii, foarte mobili si fara pleoape. Aceasta mobilitate a ochilor permite pestelui sa acopere, pe langa pozitia laterala, si un larg camp de vedere de circa 270°. In schimb calitatea vazului unui peste este mijlocie: dincolo de o anumita distanta, el distinge mai degraba forme decat detalii. Pestele, foarte sensibil la variatiile de lumina, detecteaza chiar si slabe intensitati luminoase, cum ar fi cea a Lunii, putand recunoaste culorile.
- urmeaza apoi gura, a carei forma si marime sunt legate de regimul alimentar. Pestii carnivori au in general o gura mare care se poate deschide larg. Ea este prevazuta cu numerosi dinti ascutiti, uneori indoiti spre inauntru pentru a prinde mai bine prada. Pestii omnivori si ierbivori au o gura mai mica, iar dintii plati sunt perfect adaptati la mestecarea alimentelor. Pozitia gurii e si ea un indiciu asupra comportamentului alimentar: o gura in pozitie superioara arata ca pestele isi prinde hrana la suprafata apei, o gura in pozitie terminala arata ca pestele vaneaza in plina apa, o gura in pozitie inferioara arata ca pestele mananca de pe fundul apei.